INFORMATII UTILE cu privire la EXPORTUL IN STRAINATATE al pensiilor si altor drepturi de asigurari sociale
Aderarea
Romaniei la Uniunea Europeana a impus renuntarea la clauzele privind
resedinta (sedere obisnuita) in cazul beneficiarilor stabiliti pe teritoriul
statelor membre ale Uniunii Europene si, ulterior, ale Spatiului Economic
European.
Astfel, in conformitate cu legislatia comunitara in vigoare, persoana
care are dreptul la pensii si la ajutoare de deces, dobandite potrivit
legislatiei romane, va beneficia de aceste prestatii chiar daca locul sau de
sedere obisnuita este stabilit pe teritoriul altui stat membru al Uniunii
Europene sau Spatiului Economic European decat Romania.
De asemenea, pentru a asigura egalitatea de tratament intre toti
beneficiarii sistemului public de pensii si luand in considerare
solicitarile venite din partea celor care nu au domiciliul pe teritoriul
unui stat membru al Uniunii Europene sau Spatiului Economic European si nici
nu isi pot desemna un mandatar cu domiciliul pe teritoriul Romaniei, a fost
prevazuta posibilitatea platii drepturilor cuvenite din sistemul public de
pensii si pe teritoriul statelor extracomunitare.
Potrivit dispozitiilor art.90 alin.(2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, pensia se plateste:
Conform
alin.(7) al aceluiasi articol, in situatia in care beneficiarii au optat
pentru plata drepturilor banesti in cont curent sau cont de card, casele
teritoriale de pensii efectueaza plata acestor drepturi la banca pentru care
s-a optat.
La alin. (8) se stipuleaza ca in aplicarea prevederilor alin. (7) se
poate achita un comision bancar, negociabil, ce nu poate depasi 0,15% din
sumele virate si care se suporta din bugetul din care se finanteaza
drepturile respective.
Potrivit dispozitiilor
art.90 alin.(9) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si
alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile
ulterioare, beneficiarii drepturilor banesti stabilite de casele
teritoriale de pensii, CARE NU AU DOMICILIUL IN ROMANIA, pot opta pentru
transferul in strainatate al acestor drepturi, in conditiile legii.
In premiera, incepand cu luna august 2008, aceste dispozitii legale au devenit aplicabile, iar beneficiarii sistemului public de pensii stabiliti in strainatate isi pot primi pensia pe teritoriul statului de domiciliu sau de resedinta (stat de sedere obisnuita), in contul bancar declarat la casa teritoriala de pensii in evidenta careia se afla dosarul de pensie.
Plata pensiilor in strainatate asigurata de CNPAS si CITIBANK ROMANIA
Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale a incheiat un parteneriat cu Citibank Romania S.A., prin intermediul caruia pensiile si alte drepturi de asigurari sociale cuvenite beneficiarilor sistemului public se transfera in strainatate, intr-un cont bancar deschis de acestia la o banca de pe teritoriul statului de domiciliu sau de sedere obisnuita, dupa caz.
Cheltuielile aferente platii prestatiilor
Potrivit legii, cheltuielile generate de transferul in strainatate al pensiilor, al altor drepturi de asigurari sociale si al indemnizatiilor prevazute de legi speciale acordate in cadrul sistemului public de pensii se suporta de catre beneficiari, prin diminuarea sumelor ce fac obiectul transferului, cu exceptia situatiilor in care prevederile instrumentelor juridice cu caracter international la care Romania este parte dispun altfel.
NOTA : Lista de comisioane practicate de Citibank Romania, conform Conventiei incheiata cu CNPAS :
Comisioanele convenite pentru serviciile detaliate care vin in sprijinul CNPAS in colaborarea cu Citibank Romania, sunt urmatoarele:
Confirmarea detaliilor bancare si a adresei de resedinta, respectiv de domiciliu
Beneficiarii nerezidenti pot solicita transferul bancar al drepturilor care li se cuvin din cadrul sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, intr-una din urmatoarele valute:
In vederea achitarii, prin transfer bancar, a prestatiilor prevazute de lege, casele teritoriale de pensii vor utiliza informatiile bancare confirmate de beneficiarii nerezidenti ai sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, dupa cum urmeaza:
Declaratia de transfer
in strainatate al drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de
pensii si alte drepturi de asigurari sociale constituie dovada in baza
careia plata drepturilor banesti se face in strainatate, ca urmare a
optiunii titularului.
Declaratia de transfer se transmite la sediul casei teritoriale
de pensii personal de catre titularul drepturilor sau se depune prin
mandatar desemnat cu procura speciala, emisa conform legii, insotita de:
Transmiterea declaratiei de transfer in strainatate al drepturilor cuvenite si a documentelor care o insotesc se poate face:
Utilizarea certificatului de viata ca instrument de verificare administrativa
Pentru a evita efectuarea unor plati necuvenite
sau catre beneficiari nerezidenti a caror situatie s-a modificat, cu efecte
asupra obligatiei casei teritoriale de pensii competente de a achita
drepturile de pensie si a altor drepturi care se stabilesc si se platesc de
catre casele teritoriale de pensii, se utilizeaza CERTIFICATUL DE VIATA
ca si instrument de verificare administrativa.
Certificatul de viata constituie dovada pe baza careia SE CONTINUA
PLATA drepturilor cuvenite beneficiarilor nerezidenti ai sistemului public
de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.
Confirmarea existentei beneficiarilor nerezidenti aflati in plata
Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul
sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale,
beneficiarii nerezidenti AFLATI IN PLATA au obligatia de a
transmite anual, pana cel tarziu la data de 31 decembrie a fiecarui an, un
certificat de viata.
In vederea prezentarii certificatului de viata, casa teritoriala
de pensii va transmite acestora, la adresa de domiciliu/resedinta, in luna
octombrie a fiecarui an, un exemplar al certificatului de viata
completat in Partea A, indicand data limita de transmitere a certificatului
de viata de catre beneficiari.
Beneficiarul nerezident are obligatia de a completa
Partea B a certificatului de viata, in fata unei autoritati legale de pe
teritoriul statului de resedinta, respectiv domiciliu, dupa caz.
La solicitarea beneficiarului nerezident, autoritatea legala
certifica faptul ca Partea B a certificatului de viata a fost semnata
personal de titularul drepturilor, completand, in acest sens, Partea C a
certificatului.
In situatia in care un beneficiar nerezident nu prezinta sau nu
transmite certificatul de viata in termenul indicat, casa teritoriala de
pensii competenta SUSPENDA PLATA DREPTURILOR DE PENSIE ale acestuia
incepand cu luna februarie a anului in curs.
Daca beneficiarul nerezident transmite certificatul de viata dupa
expirarea termenului indicat, drepturile cuvenite din cadrul sistemului
public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale vor fi reluate in
plata de la data suspendarii, cu respectarea termenului general de
prescriptie.
Vezi la Sectiunea FORMULARE:
Declaratia de Transfer in Strainatate a Drepturilor Cuvenite
Certificatul de Viata / Life Certificate
Certificatul de Viata / Certificat De Vie
Certificatul de Viata / Lebensbescheiningung
Certificatul de Viata / Certificato Di Esistenza In Vita